Plansul bebelusului este prima cale de comunicare a acestuia cu lumea si, conform studiilor in domeniu, este un comportament complex din punct de vedere fizic si emotional. Decodificarea si indeplinirea solicitarilor ce stau la baza plansului bebelusului constituie una dintre cele mai mari incercari pentru parinti, mai ales la cei aflati la primul copil. Parintii se intreaba deseori cum este cel mai bine sa reactioneze fata de plansul copilului: sa ii raspunda imediat sau dupa o anumita perioada de timp, sa il ignore total, sa ii distraga atentia sau sa-l pedepseasca pentru acest comportament?
Exista mai multe tipuri de plans, printre care plansul de baza, asociat cel mai adesea cu foamea, cel de durere, de oboseala, plictiseala, disconfort sau cel care reflecta nevoia de a descarca tensiunea acumulata. Acestea au caracteristici acustice diferite, iar cu timpul parintii invata sa le diferentieze intuitiv in primele saptamani de la nastere.
Plansul este unul dintre comportamentele pe care parintii le gasesc greu de gestionat deoarece genereaza emotii puternice chiar si unui adult care nu are copii. Ritmul inimii si rezistenta electrica a pielii se modifica la adulti atunci cand asculta plansul unui copil mic, drept urmare a unui program biologic al tuturor fiintelor umane de indeplinire a nevoilor urmasilor, program al carui scop suprem este supravietuirea speciei.
Foarte scurta istorie a plansului bebelusilor
Pana in anii 1960, cand cercetatorii s-au concentrat pe studierea primului an din viata copilului, plansul a constituit o mare neintelegere pentru adulti. In Europa Evului Mediu, oamenii credeau ca bebelusii care plangeau foarte mult erau posedati de diavol si chemau un preot sa-i exorcizeze pe acestia. Ulterior, aceasta atitudine s-a schimbat, insa plansul a fost in continuare etichetat drept un comportament negativ, semn al rasfatului, asa ca parintii erau indrumati sa nu-si consoleze copiii, ba chiar sa-i pedepseasca pentru a-i impiedica sa se manifeste in acest fel pe viitor. Chiar si in zilele noastre, multe carti de parenting ofera sfaturi asemanatoare, autorii lor considerand ca cei mici plang pentru a-si manipula parintii si au nevoie sa invete sa se consoleze singuri. Ca un contracurent al secolelor de sfaturi daunatoare privind cresterea copilului, teoria atasamentului dezvoltata de John Bowlby si imbratisata de numerosi parinti moderni sugereaza ca adultii sa raspunda imediat oricarui scancet al copilului cu un gest iubitor, pentru a-l linisti pe acesta. Nici aceasta abordare, oricat de afectuoasa ar fi, nu recunoaste adevarata natura a plansului si functia lui extrem de importanta. In plus, pune o presiune enorma pe parinti, facandu-i direct responsabili de oprirea acestui comportament greu de tolerat.
Plansul si sanatatea bebelusului
Pentru a rezolva aceasta dilema, este necesara intelegerea nevoilor, dar si emotiilor bebelusului, considera Aletha Solter, specializata in psihologia dezvolatii, recunoscuta la nivel international ca expert in atasament, trauma si disciplina non-punitiva. Plansul este, la orica varsta, un mecanism natural de eliberare de stres, care le da voie celor mici sa se vindece de efectele unor experiente frustrante sau chiar infricosatoare traite anterior. Asadar, copiii mici nu folosesc plansul doar pentru a se elibera de un disconfort fizic sau fiziologic, ci si emotional. Analizele biochimice pe doua tipuri de lacrimi, a celor induse emotional si a celor induse de inhalarea unei cepe taiate, au demonstrat ca in prima categorie se regasesc mediatori chimici ai sistemului nervos, care se acumuleaza in exces in timpul evenimentelor stresante. Acest lucru inseamna ca plansul joaca un rol esential in refacerea echilibrului acestor substante. De asemenea, exista studii care au gasit o corelatie intre plans si sanatatea fizica. Cu cat oamenii isi exprima mai des emotiile prin plans si au o atitudine pozitiva fata de acest comportament, cu atat mai mult dispun de o stare buna de sanatate.
Aceasta perspectiva stiintifica elibereaza adultii si, in mod special parintii, de datoria de a pune capat plansului care nu are legatura cu satisfacerea nevoilor copilului, prin cautarea unor mijloace de control cum sunt: suzeta, leganatul, cantatul sau supraalimentarea. Plansul este o nevoie de baza a fiintei umane inca de la nastere si intelegerea corecta a lui poate avea consecinte benefice asupra dezvoltarii copilului si ulterior a adultului.
Toti bebelusii au parte de un anumit nivel de stres in viata lor, indiferent de cat de multa afectiune primesc de la persoanele care ii ingrijesc, iar plansul ii ajuta sa se vindece de acest stres. Nu este usor pentru un adult, care a indeplinit toate nevoile fizice si fiziologice ale celui mic sa asculte cum acesta plange in continuare deoarece declanseaza propriul stres nerezolvat. Reprimarea plansului este un obicei extrem de nociv pentru sanatatea fiintei umane, obicei care din pacate s-a transmis din generatie in generatie. Deoarece adultii nu pot accepta plansul ca descarcare emotionala a bebelusului si incearca sa-l calmeze imediat de fiecare data, cel mic dezvolta anumite tipare rigide de comportament pentru a se opri sau chiar abtine din a-si exprima emotiile. Rezultatul include probleme emotionale sau/si de comportament sau chiar boli cauzate de stres.
Plansul si dermatita atopica
In momentul in care am inteles ca prin plans copilul meu se elibereaza de stres, viata lui si, implicit a noastra, ca familie, s-a imbunatati considerabil. Atunci cand a fost diagnosticat cu dermatita atopica si am aflat ca aceasta este o boala cauzata de o anxietate de separare, mi-am dat seama ca trebuie sa il las sa-si exprime emotiile fara sa incerc sa il calmez eu. Bineinteles, dupa ce m-am asigurat ca nevoile lui de baza sunt indeplinite. De asemenea, am stat mereu alaturi de el cand a plans si l-am tinut in brate sau i-am oferit o privire calda si zambitoare. Rezultatul a fost uimitor. La scurt timp, copilul meu s-a reglat emotional si dermatita atopica si-a pierdut din intensitate. Impreuna cu tratamentul homeopat, care l-a ajutat sa se regleze si mai mult pe plan fizic si emotional, copilul meu a reusit sa invinga o boala care, in medicina alopata, nu are vindecare, ci doar suprimare a simptomelor prin intermediul unor medicamente periculoase pe termen lung si creme extrem de scumpe si inutile.
Mult succes, dragi actuali si viitori parinti, in a descifra si accepta plansul copilului vostru, fara sa va activati emotional. Este o sarcina extrem de grea si putini ii fac fata, insa merita din plin. Ea este benefica atat pentru copilul din fata voastra, cat si pentru cel interior.